Team building

MOTTO: Fiecare are Everestul lui. Îl poți atinge dacă ai o echipă!

Stațiunea Vatra Dornei reprezintă destinația ideală pentru a evada din cotidianul traseelor turistice clasice. Puteți încerca ineditul turelor de aventură și, privit din alt unghi, frumoasele peisaje ale munților Călimani, Giumalău, Rarău, Bistriței și Suhard. Turismul activ și de recreere oferă ambianța necesară destinderii prin practicarea diferitelor forme care completează o simplă drumeție montană. Peisajele și traseele turistice sunt abordate din alt unghi, folosind alte capacități fizice decât simplul mers pe jos, perspectiva fiind cu totul inedită.

Complexitatea și dificultatea practicilor se rezumă în final la opțiunea directă și strictă a turiștilor, în funcție de vârstă, capacitate fizică sau sănătate, antrenament și cunoștințe în domeniu sau nu. Cel mai bun exemplu îl constituie persoanele care au depășit cu vrednicie vârsta de 60 de ani și care au terminat cu bine traseele propuse, făcând obiectul discuției unor alte ture mai dificile și mult mai complexe.

Dar pentru că vorba lungă, sărăcia omului”, iată ce vă putem oferi ca alternative pentru sejurul pe care ați ales să-l petreceți cu noi:

CLIMB HOBBY - Stânca Alpină Dorna 1 (escaladă, coborâre pe funicular, rapel)

Aflată în stațiunea Vatra Dornei (15 minute de mers pe jos din centru), stânca alpină Dorna 1 oferă posibilități multiple doritorilor în inițiere alpinism. Se asigură echipament profesional de protecție: corzi, hamuri, carabiniere, căști etc. Inițierea reprezintă modul de efectuare a nodurilor, legarea în coardă, sisteme de asigurare și autoasigurare, rapel și ascensiune pe corzi Durata aproximativă: 4 - 5 ore.

ESCALADĂ ȘI TEHNICI ALPINE

- Stânca Rusca (escaladă și bouldering ) - la 13 km de Vatra Dornei - grup 1 – 6 persoane + transport echipament și ghizi

- Pietrele Doamnei – Masivul Rarău – (escaladă și alpinism) – grup 1 – 6 persoane + transport echipament și ghizi.

Traseul turistic este desfășurat pe verticala unei stânci, utilizând tehnici specifice alpinismului. Grad scăzut de dificultate, garanția parcurgerii unor peisaje inedite. Lungimea traseelor variază de la 20 m la 80 m.

PLIMBARE CU BARCA PE BISTRIȚA (3 -15 persoane): râul Bistrița, ture de 1 zi sau 2 zile de câte 4-5 ore/zi. În funcție de adâncimea apei, plecarea se poate face din centrul stațiunii Vatra Dornei sau din Cheile Zugreni.

Plăcerea de a te plimba pe cărări de ape în ambianță deosebită, plăcerea unei odihne binemeritate pe malul apei la un foc domol cu iz de fum și slănină perpelită.

VIA FERRATA

Via ferrata: traversarea râului Dorna pe 2 cabluri paralele în plan vertical.

Ambiția de a reuși și a învinge propriile temeri și curajul pentru a încerca senzații posibile numai sub o îndrumare avizată.

„Atelierul” de via ferrata este montat chiar în centrul staiunii Vatra Dornei și constituie deliciul multor turiști sosiți.

Se asigură echipament profesional de protecție: corzi, hamuri, carabiniere, căști etc.

PAINT BALL

Acesta este un sport de întărire a caracterului, în care jucătorii învață despre spiritul de echipă, câștigă încredere în ei înșiși, își dezvoltă abilități de lideri și se distrează, eliberându-se în același timp de stres.
Din ce în ce mai mult, marile companii descoperă beneficiile participării personalului și conducerii firmei la astfel de jocuri, în locul tradiționalelor picnicuri.
Paintball este un sport interesant și mai presus de orice, înseamnă distracție! Este o oportunitate de a uita de responsabilitățile cotidiene și de a regăsi gustul distracției. Când adrenalina începe să crească, nu poți să nu te îndrăgostești de fiorul jocului!

PIERDUȚI ÎN NOAPTE + TIROLIANĂ

Exercițiul reprezintă parcurgerea unui traseu sinuos cu obstacole în care membrii unei echipe sunt legați la ochi, coordonarea fiind facută de șeful echipei (nelegat la ochi). Participanții se vor ține de mână. La capătul acestui traseu, participanții vor fi dezlegați la ochi și vor traversa o vale cu ajutorul unei tiroliene, Gradul de dificultate este mediu. Oprirea este calculată să se efectueze gravitațional cu un minim efort din partea unui coechipier asistat direct de un trainer.

TEAM FORCE

Parcurgerea unui traseu de aproximativ 30 m lungime de-a lungul căruia sunt 2 obstacole:

- plasa de păianjen (5 m înălțime, 2,5 m lățime, cu ochiuri de 20/20 cm) - plasa este montată între 2 arbori.

- via ferrata – traversarea unei porțiuni de traseu utilizând 2 corzi statice montate paralel în plan vertical la o înălțime de aproximativ 1,5 m de sol.

Echipele vor fi din 10 – 12 persoane. Coechipierii vor asigura (asistați de trainer) partenerul aflat în exercițiu pe parcursul traseului.

CULEGĂTORUL DE PERLE

Este un exercițiu la care trebuie să participe toată echipa. Reușita este garantată DOAR DE COLABORAREA ÎNTRE MEMBRII ECHIPEI.

„CULEGĂTORUL” este ancorat la aproximativ 1,5 m de sol cu ajutorul unor scripeți și trebuie condus cu ajutorul a 3, 4 corzi orizontale să culeagă mai multe obiecte situate într-un anumit perimetru.

MLAȘTINA + ȘENILA

Este un exercițiu prin care câte 10 coechipieri vor avea de parcurs un traseu în care:

- mlaștina: deplasarea se face strict pe rigle din lemn sau cărămizi (mari din lemn), cel din urmă fiind obligat a transmite către cel din față elementul rămas liber în spate.

- șenila: deplasarea se face pe două scânduri ce imită două schiuri, pe care se așează cu picioarele coechipierii. Cu ajutorul unor corzi ce sunt legate de scânduri și ținute în mâini și prin pășire concomitentă coordonată, trebuie parcurs un traseu cu curbe, inclusiv întoarceri.


Publicitate
Banner

Cauta pe site